În cadrul programului de regenerare urbană demarat de Primăria Oradea se lucrează în acest moment la amenajarea zonei cuprinse între strada Martin Anderson Nexo, recent modernizată, și calea ferată.

În acest sens, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar s-a montat un gard de protecție la limita cu calea ferată din apropiere, gard care separă viitoarea zonă verde de liniile de tren.

Totodată, în cele două curți interioare adiacente străzii Milcovului au fost amenajate 74 de locuri de parcare.

Terenul cuprins între strada Martin Anderson Nexo și calea ferată a fost curățat, nivelat și adus la aceași nivel cu strada, urmând să înceapă lucrările de amenajare a zonei. Proiectul are în vedere amenajarea unui loc de joacă pentru copii, amenajarea de alei, de trotuare spre locul de joacă și amenajarea unui teren de minifotbal. De asemenea, se are în vedere  plantarea de arbori, iar în final se vor monta bănci de odihnă și coșuri de gunoi.

Lucrările sunt realizate de firma S.C Drumuri Orășenești, în baza acordului-cadru de întreținere și reparații drumuri și străzi.

Tot în cadrul acestui program de regenerare urbană, Primăria Oradea prin Direcția Tehnică a modernizat cele trei străzi din această zonă, respectiv strada Lăcrămioarelor, strada Caraiman și strada Martin Andersen Nexo – tronsonul cuprins între strada Ciprian Porumbescu și Podul Teodor Neș.