Primarul Ilie Bolojan și viceprimarul Florin Birta au participat azi, 25 octombrie 2018, la manifestările dedicate Zilei Armatei Române, care s-au desfășurat pe platoul de la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie.
Evenimentul a început cu salutul drapelului de luptă și intonarea imnului național al României de către artista de muzică populară Ioana Urs, după care manifestările au continuat cu ceremonialul militar, slujba religioasă, un recital de cântece patriotice, iar în final a avut loc ceremonia depunerii de coroane şi defilarea gărzii de onoare.
Primarul Ilie Bolojan împreună cu viceprimarul Florin Birta au depus o coroană de flori la statuia Ostaşului Român, în numele Primăriei Oradea.
Înaintea începerii ceremoniei militare, subprefectul județului Bihor Iulius Delorean a citit mesajul primului-ministru al României, d-na Viorica Dăncilă, iar apoi comandantul Garnizoanei Oradea locotenent colonel Petru Marius Prunduş a citit mesajul Ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, cu ocazia Zilei Armatei Române.
Despre semnificația istorică a Zilei Armatei Române, dar și despre momentele grele prin care a trecut armata română de-a lungul istoriei a vorbit colonelul în rezervă Grigore Bartoş, preşedintele Societăţii Cultural Patriotice Avram Iancu din Bihor.
Colonelul în rezervă Grigore Bartoş a vorbit deste soldatul unirii, cel căruia îi datorăm azi sărbătorirea Centenarului: „Nu există multe generații care vor sărbători un Centenar. Noi românii datorită soldatului unirii sărbătorim Centenarul. Ostașul unirii era moldoveanul, munteanul, olteanul, dobrogeanul, care a stat doi ani cu arma la picior datorită politicii absolut inteligente a capului statului, Regele Ferdinand, având alături de el una dintre cele mai valoroase femei, Regina Maria, care nu era româncă, dar a fost mai româncă decât mulți români și alături de primul-ministru I. C Brătianu, o minte sclipitoare, care a jertfit totul ca să vadă nația unită. Momentul se apropia, soldatul aștepta dincolo de Carpați, pe când ardelenii au trecut în cei doi ani de neutralitate 29.000 de ostași și 1800 de ofițeri care s-au integrat în armata ce trebuia să declanșeze arcul libertății. Așadar, ostașul unirii nu era numai regățeanul, era și ardeleanul”.
În final, acesta l-a parafrazat pe marele istoric Nicolae Iorga spunând: „Patria este ca un copil, care dacă nu este iubit pleacă de acasă. Felicit armata patriei mele române! La mulți ani, oaste dragă! La mulți ani, România!”
În finalul manifestărilor, în corturile amenajate, copiii preșcolari și elevii prezenți la manifestări au putut vedea tehnica din dotarea armatei române, primind totodată și informații despre utilizarea echipamentelor.