Prințul Charles a ținut primul discurs după moartea Elisabetei a doua. Acesta a reînoit jurământul făcut de mama sa față de poporul britanic și spune că va continua munca acesteia. Charles va fi proclamat astăzi rege, după moartea Reginei Elisabeta a II-a.
„Vorbesc astăzi în fața dumneavoastră cu un profund sentiment de durere. Majestatea Sa-Regina, mult-iubita mea mamă, a fost un model de inspitație pentru mine, dar și pentru întreaga familie. Îi datorăm enorm, la fel ca oricare familie față de mama, pentru iubirea, afecțiunea, înțelegerea și exemplul pe care ni l-a dat.
Viața Reginei a fost una trăită frumos, ca o promisiune de care s-a achitat în fața destinului, iar trecerea ei în neființă este plânsă de toți. Serviciul său de o viață întreagă reprezintă un angajament pe care îl reînnoiesc.
Contez foarte mult pe sprijinul iubitei mele soții, Camilla. Ca o recunoaștere a serviciului ei public, după ce ne-am căsătorit în urmă cu 17 ani ea devine regina consoartă. Ca și moștenitor al meu, William preia titlurile nobliare scoțiene care au însemnat atât de mult pentru mine. Astăzi, el devine Prinț de Wales. Vreau să-mi exprim iubirea pentru Harry și Meghan, care își clădesc viața peste ocean”, a spus Regele Charles al III-lea.
Charles va fi proclamat oficial sâmbătă ca rege. După cum a anunțat Palatul Buckingham, ceremonia va începe la ora 11.00 (ora locală) la Palatul St James din Londra. Proclamația urmează să fie citită de la balconul palatului și, ulterior, în alte locuri din Regatul Unit. Cu toate acestea, actul este mai degrabă simbolic. Încă din momentul morții reginei, coroana trecuse în mod automat la fiul ei cel mare.
Odată cu prima sosire la Palatul Buckingham a regelui Charles al III-lea, care a venit din Scoția, steagul național arborat la jumătate de catarg a fost dat jos și înlocuit cu steagul regal. Acest steag reprezintă șeful statului și este arborat întotdeauna acolo unde este prezent monarhul. Este singurul drapel care nu este arborat niciodată la jumătate de catarg.
Prinț de Wales timp de 63 de ani și rege la 73 de ani. Prințul Charles este cel mai în vârstă succesor la tronul britanic, pe care urcă în calitate de Regele Charles al III-lea.
Sursa: Realitatea de Bucuresti