Zeci de copii, care, însoțiți de părinți sau bunici, au participat la Ziua Porților Deschise, organizată cu prilejul Zilei Informării Preventive la subunitățile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor, au fost familiarizați cu măsurile de prevenire a unor evenimente nedorite și cu regulile de comportare menite a le proteja viața pe timpul producerii unor situații de urgență.
Activităţile informativ-educative derulate în cursul zilei de azi, marți, 13, sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.
Mesajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor se adresează atât copiilor, cât și părinților, bunicilor, tutorilor sau altor persoane care au responsabilitate pentru siguranța celor mici.
Astfel, pentru siguranța copiilor este necesar să respectaţi următoarele măsuri:
• păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care aceștia nu au acces;
• înlăturați orice curiozitate a copilului în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
• nu îl lăsa singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
• învăţă-l cum să utilizeze sursele de aprindere și cum să se comporte în situaţii de pericol.
Învață copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
• dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
• dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
• ATENȚIE! nu trebuie să se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de personalul din echipele de intervenţie când intră în locuință;
• dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
• atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.