În intervalul 09 octombrie, ora 08.00 – 10 octombrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor, sub coordonarea Instituției Prefectului, au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

 
 
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 760 de persoane carantinate și 446 de persoane izolate la domiciliu.
De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 132 de societăți comerciale și 95 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, din care 97 cu avertisment scris și 55 cu amenzi în valoare de 24.262 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 253 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 68 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 22 în patrule mixte, aplicând 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 14 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială.
“Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”, a transmis prefectul județului Bihor.

Sursa: Realitatea de Bihor