Fructele și legumele din piețe sunt pline de pesticide, chiar dacă multe dintre ele se ascund sub etichetele bio sau produse românești. Specialiștii au emis peste 20 de avertizări în acest sens, în ultimele 5 luni.
În topul legumelor şi fructelor care ne pot face rău se numără merele, roşiile, căpşunele sau salata verde.
Nici produsele din carne nu sunt mai sigure. Două dintre cele mai populare mezeluri pentru copii au fost retrase de pe piață, azi, după ce s-a descoperit că ar fi contaminate cu metale grele.
„Din păcate, în România nu există laboratoare care pot face determinări la gama de pesticide care există, în momentul acesta, pe piață. Pste 600 de substanțe active chimice sunt utilizate în agricultură… Există laboratoare care măsoară doar 200 de substanțe”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, în emisiunea „Raport de zi”, Dragomir Damian, inginer cercetător științific.
Asta însemană că legumele din piețe sunt greu de controlat. Acesta este motivul pentru care speciliștii ne spun să fim atenți, mai ales la mere, roșii, salată și căpșune. Și la legumele și fructele de import, precum lămâile, mandarinele sau ardeiul roșu, au fost depistate valori mari de pesticide.
„Administratorii piețelor ar trebui să fie mai atenți, iar poliția locală care are în atribuție să facă controale pentru ca fiecare dintre noi să fie mai sigur că ce cumpărăm este ce ne dorim, și noi să fim mai responsabili”, a declarat Sorin Mierlea, președinte InfoCONS, la Realitatea PLUS, în emisiunea jurnalistei Ana Maria Păcuraru.
Astăzi, autoritățile au emis o alertă pentru două dintre cele mai populare mezeluri pentru copii
Produsele au fost retrase de pe piață după ce s-a descoperit că ar putea fi contaminate cu metale grele. Este vorba despre parizerul de pui și de porc. 60 de mii de bucăți au fost luate de pe rafturi. Reprezentanții companiei producătoare nu exclud ca, din cauza unei defecțiuni la mașina de producție, resturi de metal să fi ajuns în cantități foarte mici în parizer. Patronul supermarketului unde au fost descoperite produsele contaminate a fost sancționat cu 40.000 de lei pentru că nu a retras imediat produsele de la comercializare.