Un val de aer tropical ajunge în România. Meteorologii anunță temperaturi anormale de 15 grade Celsius, zilele următoare. Astăzi, maximele vor ajunge până la 11 grade, o încălzire față de zilele trecute.
Astăzi temperaturile maxime vor fi în creştere în aproape toată ţara şi se vor încadra în general între 1 şi 11 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii în regiunile vestice, nord-vestice şi izolat în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ploaie, exceptând nordul Moldovei, unde precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare putând favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi la munte, iar pe alocuri, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă.
În București valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale la această dată. Cerul va fi noros şi trecător, dimineaţa, vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă va fi de 6, chiar 8 grade.
La munte cerul se va înnora treptat şi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Occidentali, apoi, treptat, şi în restul zonei montane, iar pe arii restrânse se va depune polei. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de de ieri și se va înregistra 1 grad la Semenic, 2 la Sinaia și Predeal, 4 la Păltiniș, iar maxima de 5 grade va fi la Stâna de Vale.