Astăzi,în cea mai mare parte a țării, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7…10 grade peste mediile multianuale), astfel ca vremea va fi călduroasă, iar în Oltenia, Banat, în cea mai mare parte a Crișanei si a Munteniei va fi canicula si disconfort termic ridicat. 

Temperaturile maxime vor fi de la 28…30 de grade si în jurul a 37 de grade. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab si moderat, cu ușoare intensificări, pe arii restrânse, în estul tarii.

În București, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 35 de grade.

 
 

Și la munte va fi vreme călduroasă. Cerul va avea unele înnorări în orele amiezii, când izolat vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab si moderat.

La mare, vremea va fi în general frumoasa si calda pentru aceasta perioada. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 32 de grade. Temperatura apei mării va avea valori între 23 si 25 de grade.

Sursa: Newsinn