Vremea se menține una înnorată în data de 3 februarie.

 

Astăzi, în centrul ţării înnorările vor persista în cea mai mare parte a zilei, iar în rest cerul va fi temporar noros. Se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare în centrul şi nordul teritoriului. În celelalte regiuni doar izolat vor fi fulguieli sau lapoviţă, iar în sud, mai ales după-amiaza şi seara sunt posibile precipitaţii sub formă de ploaie. Vântul va prezenta intensificări pe parcursul zilei în Moldova și sudul Olteniei cu viteze de 45…55 km/h şi doar pe arii restrânse în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 10 grade. Pe arii restrânse se va forma ceaţă şi vor fi condiţii de polei.***

În București cerul va fi variabil, temporar cu înnorări mai ales după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, dimineata vom avea între -4…-2 grade, iar temperatura maximă va fi de 7…8 grade.***

 

La munte cerul va avea înnorări persistente şi local va ninge slab, mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, spulberând zăpada. Valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ieri.