Vremea 23 septembrie. Temperaturile sunt mult mai scăzute decât de obicei la sfârșitul lunii septembrie. Lapovița și ninsorile nu ne ocolesc în următoarele ore, avertizează meteorologii.
Astăzi vremea va fi deosebit de rece. În nordul, estul și centrul ţării, cerul va avea înnorări temporare, iar pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu șanse reduse de ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane, iar temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în estul Transilvaniei şi 20 de grade în Lunca Dunării. Izolat, dimineaţa, se va forma ceaţă.
În București vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă va fi de 18…19 grade.
La munte vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări şi mai ales ziua va ploua slab, iar la altitudini de peste 1600 m vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona înaltă. Valorile termice nu vor varia semnificativ faţă de ieri și vom avea 5 grade la Sinaia, 6 la Semenic și Păltiniș, 7 la Predeal, iar la Stâna de Vale maxima ajunge la 8 grade.