Vremea în data de 15 august este una ploioasă și este în vigoare un cod galben.
Astăzi gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat… astfel că vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele montane şi submontane, dar local și în regiunile estice, sudice şi centrale. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…35 l/mp, iar temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi în extremitatea de sud-vest, unde disconfortul termic va fi în creştere.***
În București cerul va avea înnorări şi vor fi perioade în care se vor semnala averse torenţiale cu cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp, dar și descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, la amiază va fi de 27…28 de grade.
La munte vremea va fi instabilă pe parcursul zilei, cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi pe arii restrânse va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 40 l/mp.***
La mare vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros, mai ales ziua şi în prima parte a nopţii şi trecător, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de vânt. Maximele vor fi cuprinse între 27 de grade la Costinești și Vama Veche, iar la Mamaia și Năvodari vor fi 28 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade.
Pe litoralul grecesc, în Thasos și Lefkada vor fi 22 de grade, iar în Creta maxima ajunge la 28 de grade. Vremea instabilă vom găsi și pe litoralul bulgăresc, iar la amiază temperaturile maxime ajung la 27 de grade la Albena și Nisipurile de Aur.