Volodimir Zelenski a făcut un nou bilanț al distrugerilor făcute de ruși în Ucraina doar în ultimele 24 de ore.
UPDATE 8:42 – Situație dificlă pe frontul din Ucraina, în apropierea orașului Ceasiv Iar din estul țării
Armata ucraineană a afirmat luni că se află într-o situaţie dificilă în apropierea oraşului Ceasiv Iar din estul ţării, unde Rusia îşi concentrează ofensiva, transmite AFP.
Moscova a făcut progrese pe front în ultimele luni, sporindu-şi avantajul, deoarece Kievul se confruntă cu o penurie de muniţii furnizate de aliaţii săi occidentali.
„Situaţia cu privire la Ceasiv Iar este dificilă şi tensionată, iar aceasta nu este prima zi” când este cazul, a spus Oleg Kalaşnikov, ofiţer de presă al brigăzii 26 de artilerie ucraineană.
„Astăzi este punctul central al inamicului în operaţiunile sale de asalt. El încearcă să treacă prin apărarea noastră pentru a ajunge la Ceasiv Iar”, a adăugat el.
UPDATE 6:52 – Volodimir Zelenski: Rachete balistice au avariat case şi clădirea Academiei de Arte din Kiev. O altă lovitură la Odesa. Harkovul, într-o situaţie deosebit de dificilă / Este extrem de important să avem grijă de cei care au nevoie de sprijin
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popor că luni după-amiază a avut loc o altă lovitură la Odesa, unde oamenii au fost răniţi iar Harkovul se află încă într-o situaţie deosebit de dificilă, dar în fiecare zi alimentarea cu energie a oraşului este restabilită treptat. Liderul ucrainean mai afirmă că rachete balistice au avariat case şi clădirea Academiei de Arte din Kiev. Acum este extrem de important să avem grijă de cei care au nevoie de sprijin, mai arată el.
”Le mulţumesc tuturor celor care lucrează pentru a elimina consecinţele loviturilor ruseşti. Kiev – rachete balistice au avariat astăzi case şi clădirea Academiei de Arte. Toţi răniţii au primit asistenţa necesară. Slavă Domnului, nu erau copii la academie. Debarasarea molozului durează toată ziua”, a transmis preşedintele Ucrainei.
Volodimir Zelenski afirmă că la Odesa şi Mikolaiv, în urma atacurilor asupra instalaţiilor electrice, situaţia este complicată, pentru că au fost implicate toate serviciile necesare şi echipele de reparaţii.
”După-amiază, a avut loc o altă lovitură la Odesa – oamenii au fost răniţi. Harkovul se află încă într-o situaţie deosebit de dificilă, dar în fiecare zi alimentarea cu energie a oraşului este restabilită treptat. Sunt recunoscător tuturor celor care lucrează pentru oraş, tuturor celor care se preocupă de oameni şi îi ajută pe alţii”, spune liderul ucrainean.
”Acum este extrem de important să avem grijă de cei care au nevoie de sprijin. Şi chiar dacă oamenii se simt inconfortabil să le ceară sprijinul altora, vă rugăm să le acordaţi atenţie şi să îi sprijiniţi voi înşivă, să nu îi lăsaţi pe oameni singuri cu dificultăţile lor. Le mulţumesc tuturor celor care protejează oamenii şi preţuiesc viaţa! Le mulţumesc tuturor celor care sunt alături de Ucraina!”, mai spune Zelenki.