Alegerile din Rusia s-au încheiat cu victoria incontestabilă a lui Vladimir Putin.
Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87,8 la sută, conform exit-pollurilor, citate de Reuters.
Marja de victorie a lui Putin a fost cea mai bună de până acum, depăşind cea mai mare marjă de 76,7% din cele patru alegeri anterioare, în 2018.
Prezenţa la vot în acel an a fost de 67,5%.
Peste opt milioane de persoane au votat online la alegerile prezidenţiale din Rusia, a declarat duminică un oficial al comisiei electorale, citat de Reuters.
Vladimir Putin a declarat, duminică, după ce a obținut un nou mandat de șase ani în funcția de președinte al Rusiei, că victoria sa va permite țării să devină mai puternică și mai eficientă. Președintele Vladimir Putin a dat asigurări că țara sa nu se va lăsa „intimidată” sau „zdrobită”, după doi ani de conflict în Ucraina și criză cu Occidentul.
„Nu contează cine vrea să ne intimideze sau cât de mult, nu contează cine vrea să ne zdrobească sau cât, voința noastră sau conștiința noastră. Nimeni nu a reușit vreodată să facă așa ceva în istorie. Nu a funcționat astăzi și nu va funcționa în viitor.
Aceasta… ne permite să consolidăm societatea, să arătăm corectitudinea căii pe care o urmăm, corectitudinea drumului pe care îl urmăm și să creăm condiții pentru continuarea mișcării, astfel încât Rusia să fie chiar mai puternică, mai eficientă”, a declarat Putin, în discursul susținut după ce a câștigat scrutinul, în timp ce susținătorii săi îi scandau numele, relatează Reuters preluat de HotNews.ro.
Putin a mulțumit tuturor celor care s-au prezentat la vot.
„Astăzi sunt recunoscător tuturor luptătorilor noștri. Nimeni nu va mai suprima Rusia. Suntem o familie unită. Sunt sigur că toate planurile vor fi îndeplinite, obiectivele atinse”
Vorbind despre „Amiază împotriva lui Putin”, care a încurajat oamenii să iasă în ultima zi de vot și să-și anuleze buletinele de vot, președintele Putin spune că „nu a avut niciun efect”.
„Cei care au stricat buletinele de vot ar trebui să fie urmăriți penal conform legii”, spune el.
Forțele armate ale Rusiei avansează în Ucraina în fiecare zi și forțele Moscovei au inițiativa pe câmpul de luptă.
Cinism maxim. Ce spune despre principalul său opozant, Aleksei Navalnîi: „A murit, este trist”
Pe de altă parte, Vladimir Putin a declarat că a fost de acord cu un schimb de prizonieri care-l implica inclusiv pe opozant său, Alexei Navalnîi, care s-a stins în închisoare luna trecută, și a spus că este trist când cineva moare.
„A murit, este trist. Mi s-a spus cu câteva zile înainte de moartea lui că era o idee privind schimbul lui Navalnîi cu cei care sunt reținuți în Vest. Fusesem de acord cu schimbul”, a arătat liderul de la Kremlin.
Cum vede numărul 1 de la Kremlin democrația
Putin a mai spus că „nu este nicio democrație în Vest, nici în SUA”, precizând că sistemul electoral din Rusia este mai transparent decât în SUA.
Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru discuții cu privire la o propunere franceză de încetare a focului în Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice, dar va trebui să țină seama de interesele Rusiei în prima linie.
Putin, mai longeviv ca Stalin, la conducerea Rusiei
Putin, care a revizuit Constituția pentru a putea rămâne la conducerea țării sale până în 2036, a avut deja patru mandate (două din patru ani, altele două de șase ani), intercalate de un interludiu ca prim-ministru. La 71 de ani, el a condus deja Rusia mai mult timp decât orice alt lider de după dictatorul sovietic Josef Stalin, care a fost la putere timp de aproape 31 de ani, potrivit News.ro.
Teoretic, el ar putea să candideze pentru un al şaselea mandat şi să continue până în 2036, ceea ce i-ar da o perioadă mai lungă la putere decât Ecaterina cea Mare în secolul al XVIII-lea.
Sursa: Newsinn