Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat marți acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 98 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 45.675 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 21 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 tamponări.
36 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați trei pietoni și trei bicicliști, iar 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Astfel, marți, 29 martie, la ora 09.10, pe D.N. 19, în afara localității bihorene Valea lui Mihai a fost depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din localitatea Piclisa, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 176 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h.
Sursa: Realitatea de Bihor