CSM Oradea a repurtat a 2-a victorie la Brașov, în fața lui CSM Corona, în etapa a 4-a din faza a 2-a a Superligii Naționale de polo – ediția 2019/20. Rezultatul final al partidei desfășurate sâmbătă (23.11) a fost de 15-8.
Jocul a fost controlat de elevii lui Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu. CSM-ul a marcat primele șase goluri ale partidei și nu a redus motoarele până spre finalul confruntării. Avantajul maxim a fost de zece lungimi, scor 13-3, pentru ca secvența a 4-a să fie adjudecată de gazde cu 5-2.
Yusuke Inaba a totalizat patru goluri, Vlad Georgescu a înscris de trei ori, Vlad Dragomirescu a punctat de două ori, iar Nichita Ilisie, Roland Szabo, Horațiu Ilisie, Bogdan Remeș, Ferenc Czenk și Erik Ionescu au înscris câte un gol pentru CSM Oradea.
Reamintim că vineri (22.11), CSM Oradea a învins CSM Corona Brașov cu scorul de 11-4. Astfel, CSM Oradea are patru victorii din șase partide disputate în partea a 2-a.
În cadrul etapei a 4-a, Steaua București a învins Dinamo, scor 18-4 și 16-10.