Se împlinesc 32 de ani de la Mineriada din iunie 1990. Victimele evenimentelor sângeroase au fost comemorate astăzi la troița din Piața Universității, iar la ceremonie a participat și regizorul Bobby Păunescu. 4 oameni au murit și aproape 1.400 au fost bătuți de forțele de ordine. 10.000 de mineri au venit atunci din Valea Jiului, au notat procurorii în dosarul Mineriadei. În urmă cu doi ani, de pe masa judecătorilor, dosarul în care Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și mulți alții sunt acuzați de crime împotriva umanității a fost retrimis la Parchet. 

Cei care au murit sau au fost răniți în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 au fost omagiați la monumentul din Piața Universității.

Imagine

„Am fost mulți, am rămas puțini, important este că nu uităm. Să-i ierte Dumnezeu pe toți eroii”, a precizat Doru Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie din București.

Imagine

Acolo a fost prezent și regizorul Bobby Păunescu.

„Se vede clar cum a suferit lumea și ce s-a întâmplat atunci, ce nenorociri s-au întâmplat atunci și ce a urmat dupăa asta. Ceea ce putem face cu toții este să venim aici oricând, să ne gândim că aici au murit oameni, că au fost alergați oameni, au fost bătuți, au fost aruncați în fântână”, a afirmat regizorul Bobby Păunescu.

În urmă cu 32 de ani, zeci de mii de oameni ieșeau în stradă la o manifestație anti-comunistă, în Capitală și în țară. Cereau, printre altele, aplicarea imediată a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

„Săptămâna trecută, Guvernul României a retras certificatul de revoluționar lui Ion Iliescu. Asta înseamnă că celebrul punct 8 de la Timișoara care cerea activiștilor de partid să nu ocupe funcția și să nu aibă demnități, cel puțin pe segmentul revoluționar, l-am atins: Ion Iliescu nu mai este revolutionar”, a mai precizat Doru Mărieș.

Printre martorii evenimentelor sângeroase din iunie 1990 a fost și profesorul doctor Nicolae Constantinescu. În 13 iunie, el era de gardă la Spitalul Colțea și a tratat mai multe persoane rănite.

„De sus, de la Colțea, am văzut bestialitatea de pe stradă, am văzut-o cu ochii mei. Oameni bătuți cu bestialitate, cu picioarele, cu bătacele alea”, a afirmat Nicolae Constantinescu, profesor doctor.

Dosarul în care sunt cercetate evenimentele de atunci a fost retrimis in 2020 la Parchet de Instanța Supremă. Fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu și mulți alții sunt cercetați pentru crime împotriva umanității. Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, atacul fiind pus în practică pe 13 iunie. 4 persoane a murit împușcate, 1.388 au fost rănite și 1.250 au fost arestate abuziv.  tacele alea”, a afirmat Nicolae Constantinescu, profesor doctor.