Vești bune pentru elevi! Ministrul Educației a venit cu precizări noi referitoare la bursele școlare și transportul gratuit de care vor beneficia școlarii în acest an școlar.

Sorin Cîmpeanu a transmis că bugetul pentru bursele elevilor este de cinci ori mai mare față de cel din urmă cu doi ani. Totodată, școlarii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor avea asigurat de la bugetul de stat transport gratuit.

„Asigurarea gratuității transportului elevilor și bursele sociale sunt de maxima importanta pentru Guvernul României și sunt asigurate, fiecare in parte, de la bugetul de stat! Bursa socială este pentru elevi aflați in dificultate din punct de vedere socio-economic sau medical.
 
Bugetul pentru bursele elevilor este in anul 2022 de 5 ori mai mare decât in anul 2020 (1,332 miliarde lei fata de 270 milioane lei in 2020) și este asigurat de la bugetul de stat.
 
Toți elevii care învață într-o alta localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului între localitatea de domiciliu și școala, separat de bursele acordate pentru sprijin socio-economic și/sau medical sau de bursele acordate pentru performanta școlară.
 
Toți elevii care au nevoie de sprijin din perspectivă socio-economică sau medicală primesc anul acesta burse sociale in valoare de 200 lei/lună, 12 luni/an!
 
Bursa socială se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
 
Conștient de faptul că anumite categorii de elevi se află în situații de dezavantaj independent de statutul socio-economic, Ministerul Educației a decis să acorde burse sociale în același cuantum minim, garantat, de 200 de lei nu doar elevilor proveniţi din familii cu venituri reduse, ci și altor categorii de copii și tineri de vârstă şcolară aflaţi în situaţie de risc, indiferent de venitul familiei: tineri cu dizabilităţi sau boli cronice, copii care provin din centrele de plasament, orfanii de unul sau de ambii părinţi. Și acest tip de sprijin este acordat pe toată durata anului calendaristic.
 
În același spirit al susținerii masurilor sociale, în anul școlar 2022-2023 Guvernul a dublat numărul beneficiarilor Programului “Masa calda” crescând in același timp cu 50% cuantumul alocat fiecărei mese.
 
Prin proiectul Legii România Educata, bugetul anual pentru bursele elevilor se va dubla in raport cu anul 2022 și va fi de 10 ori mai mare in raport cu anul 2020 (2,7 miliarde lei anual fata de 270 milioane lei in anul 2020)!
 
Reprezentanții politicianismului care solicita sa primească burse sociale și toți elevii proveniți din familii cu venituri mari sau foarte mari, doar pentru ca locuind in proximitatea marilor orașe învață in licee din București, Cluj, Iași, Timișoara sau Sibiu, solicita ca elevii aflați cu adevărat in dificultate sa aibă un sprijin material puternic diminuat! Iar cu acest lucru Ministerul Educației NU poate fi de acord!
 
Bursele sociale, alături de alte măsuri sociale precum acordarea de tichete sociale in valoare de 500 lei acordate tuturor elevilor care au nevoie de sprijin, încurajează egalitatea de șanse. Resursele trebuie astfel dirijate încât să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie și astfel să fie eficiente în reducerea abandonului școlar și în asigurarea de condiții mai bune de participare la educație pentru elevii proveniți din medii socio-economice defavorizate sau din familii defavorizate”, a transmis Sorin Cîmpeanu, pe Facebook.