Meteorologii avertitează că valul de căldură care a provocat incendii în Europa va ajunge miercuri și în România. Timp de 5 zile vor fi maxime neobișnuite chiar și pentru această perioadă a anului. Astfel, dacă la începutul intervalului temperaturile vor ajunge până la 35 de grade, spre final este posobil să depășească 40 de grade Celsius.
Informare meteorologică intră în vigoare miercuri și este valabilă până duminică. Valul de căldură se va intensifica, de la o zi la alta, în special zona de vest și sud-vest a țării, unde vor fi simție mai acut temperaturile caniculare și disconfortul termic accentuat.
Temperaturile se vor situa, miercuri, în general, între 35-36, posibil 37 de grade Celsius în partea de sud-vest a țării, iar joi vor fi mai mari.
Potrivit meteorologilor, săptămâna viitoare va fi și mai călduroasă, astfel că marți și miercuri s-ar putea ajunge la temperaturi meteologice de 38 de grade Celsius, dar care în mod real pot depăși chiar și 40 de grade.