Vacanţele în Europa s-au scumpit cu o medie de 4%, arată analiştii XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale. În România, Serbia şi Croaţia sunt creşteri de aproximativ 8% pentru vacanţele din acest an.

Pe de altă parte, vizitarea Japoniei devine mai accesibilă, iar devalorizarea yenului japonez în ultimele douăsprezece luni face ca vizitarea Japoniei să fie cu 11% mai ieftină decât în 2023.

În Turcia, creşterea preţurilor în domeniile esenţiale ale verii, precum cazarea, restaurantele şi transportul a depăşit 70%. Și asta, în ciuda devalorizării lirei cu peste 20%.

Spania este a doua ţară din lume, în privinţa numărului de vizite internaţionale – inclusiv ale românilor. Printre principalele atracţii care conving turiştii sunt cultura, mâncarea, plajele şi peisajele. Madrid şi regiunile Galicia şi Murcia sunt cele trei comunităţi în care se vor resimţi în sezonul acesta, cel mai mult creşterea preţurilor.

Capitala Spaniei, cu o creştere de 4,28%, este, de asemenea, zona care a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor la hoteluri şi restaurante în ultimele douăsprezece luni, urmată de Galicia şi de regiunea Valencia.

Pe de altă parte, La Rioja este comunitatea, alături de Madrid, în care activităţile turistice s-au scumpit cel mai mult, în timp ce în Murcia şi Catalonia (Barcelona este capitala regiunii) au crescut prețurile la transport, arată analiştii XTB.

Spaniolii aleg, însă, alte destinaţii. Conform ultimelor date ale platformei de trasee turistice gratuite GuruWalk, Italia este destinaţia internaţională numărul unu pentru spanioli. Regatul Unit, Japonia, Portugalia, Franţa şi Croaţia sunt următoarele destinaţii preferate pentru această vară.

În ultimii ani, turismul din ţările Europei de Est a crescut considerabil, iar acest lucru se reflectă şi în evoluţia preţurilor. România, Serbia şi Croaţia înregistrează, de asemenea, creşteri de aproximativ 8% pentru vacanţele din acest an.

Dintre toate statele menţionate mai sus, Croaţia este ţara în care costurile pentru mâncare şi cazare au crescut cel mai mult în ultimele luni. Albania ar putea fi inclusă, de asemenea, în această categorie, dar creşterea este mai mult legată de aprecierea monedei albaneze lek, decât de creşterea propriu-zisă a preţurilor (care a fost, de fapt, una dintre cele mai mici din toate ţările Europei).

”În general, observăm că în Europa, vacanţele s-au scumpit cu o medie de 4%. Portugalia înregistrează o creştere uşor mai mare, din cauza scumpirii cazării şi alimentelor, în timp ce în cazul Marii Britanii, aprecierea lirei este unul dintre principalele motive pentru care vacanţele de aici sunt cu 6% mai scumpe decât anul trecut”, explică analiştii XTB.

Alte ţări, precum Italia sau Franţa, rămân „în urmă”. În afara Europei, se poate observa şi evoluţia Marocului, care înregistrează creşteri de 4%, determinate de aprecierea dirhamului.

Sursa: economedia.ro

Sursa: Newsinn