Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, a declarat, marţi seara, vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR).
„Va fi o iarnă grea şi sper că noi nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situaţia. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim preţurile până în aprilie 2023, ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel şi pentru curentul electric. Dar, aşa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40-50-60 de ani chiar, pentru toată Europa, din păcate. Noi putem asigura cam 80% din necesităţile României pe piaţa gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm şi noi de pe piaţă şi, dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric şi, prin compensare, reuşim să trecem cât de cât iarna. Dar ar fi foarte, foarte greşit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne aşteaptă o iarnă uşoară”, a afirmat Kelemen Hunor, la un post TV, potrivit Agerpres.
VicepremieruL a precizat că sancţiunile împotriva Rusiei ca urmare a invaziei în Ucraina trebuiau introduse, arătând însă că „preţul îl vom plăti cu toţii în această iarnă”.
„Nu, ne aşteaptă, din păcate, o iarnă grea, cu inflaţie, cu inflaţia datorită războiului, şi nu numai, dar acum simţim inflaţia cauzată de război, simţim o altă problemă care a apărut în perioada Covid şi amplificat de război, lanţurile logistice s-au rupt şi se rup în continuare. Sancţiunile, în primul rând, vom plăti noi, cei din Uniunea Europeană, sancţiunile împotriva Rusiei, şi totuşi trebuiau luate aceste sancţiuni, nu puteai fără aceste sancţiuni că nu aveai alte pârghii, Europa, Uniunea Europeană, dar trebuie să spunem franc: preţul în această iarnă îl vom plăti cu toţii, din păcate, şi nu se prevăd în acest moment, nu există niciun semn că se apropie sfârşitul războiului. Nici n-au început negocierile de pace. Va fi, din păcate, un conflict mai lung decât au crezut unii acum şase luni de zile”, a mai spus liderul UDMR.
Sursa: Realitatea Financiara