Primăria Oradea anunță că lucrările la parcarea de pe strada Independenței vor fi reluate curând. În cadrul comunicatului de presă se transmite că proiectantul inițial a fost schimbat, întrucât proiectul avea deficiențe serioase, proiectarea fiind încredinţată unui alt arhitect.

 

După reproiectare, valoarea nouă estimată (scăzând toate costurile de proiectare care au fost suportate de către partenerul RCS&RDS) va fi acum scoasă la licitație, fiind demarată o nouă procedură de licitație pentru lucrările neexecutate aferente parcării subterane. Termenul limită pentru înscrierea pe SEAP în vederea participării la licitație este data de 7 august 2018, ora 15.00, când va avea loc deschiderea ofertelor.

Valoarea inițială contractată a fost de aproximativ 24 de milioane de lei, din care s-au executat aproximativ 15% din lucrări, care au fost achitate și recunoscute de către cei doi asociați. „În această situație am decis sistarea lucrărilor, aprobarea noii valori de către cei doi parteneri și scoaterea la licitație a restului de lucrări, în așa fel încât anul viitor, cu o întârziere pe care din păcate o înregistrăm, parcarea să fie dată în funcțiune”, a declarat primarul Ilie Bolojan în cadrul conferinței de presă din 24 mai 2018.

Consiliul Local a aprobat în 24 mai 2018 un act adițional la acordul de asociere încheiat între Municipiul Oradea și Societatea RDS&RCS, în vederea realizării parcării subterane de pe strada Independenței.

Parcarea subterană din strada Independenței va fi o construcție cu trei niveluri subterane, fiind prevăzută cu 460 locuri de parcare. Conform memoriului tehnic de execuție, suprafața totală a terenului este de 4.956 mp.

Noua valoare a investiției este de 28,6 milioane lei fără TVA, termenul de finalizare a lucrării fiind de un an de la data semnării contractului.