Primarul Ilie Bolojan a susținut ieri, 17 aprilie, o conferință de presă în care a prezentat detalii despre modernizarea a 10 străzi din Cartierul Mihai Eminescu, proiectele de hotărâri privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultați din studiile de fezabilitate fiind votate în ședința Consiliului Local de azi.
Este vorba de următoarele străzi din Cartierul Mihai Eminescu: Năvodarilor, Cărăbușului, Cheile Turzii, Arturo Toscanini, Aurora, Alexandru Papiu Ilarian, George Bota, Ion Mincu, Digului – tronson între str. Navigatorilor – str. Pietrișului, Dâmboviței.
„Prin fonduri europene s-a aprobat modernizarea a trei străzi. În schimb, noi am considerat că e nevoie și chiar se impune modernizarea tuturor străzilor neasfaltate din acest cartier. Astfel, această zonă marginalizată își va rezolva problemele de acces și problemele de infrastructură. În total, cele zece străzi au o lungime de 1900 ml, iar valoarea lucrărilor de modernizare va fi de aproximativ 1 milion de euro”, a precizat primarul Ilie Bolojan.
O dată cu modernizarea străzilor se vor rezolva și problemele de canalizare pluvială.
În continuare, municipalitatea va demara procedura de licitație pentru executarea lucrărilor de modernizare a celor 10 străzi la pachet, urmând ca semnarea contractului de lucrări să se facă până cel târziu în a doua jumătate a verii.
„În cazul în care se va prelungi procedura de licitație, dacă vor apărea contestații sau alte probleme, se va evita perioada sezonului rece, iar lucrările vor începe primăvara viitoare, urmând ca cel mai târziu până la începutul verii anului viitor să avem toate străzile asfaltate”, a încheiat primarul Ilie Bolojan.