Chiar înainte de Bobotează, vremea începe să fie așa cum ar trebui în această perioadă a anului. Un val de aer polar a pătruns în România, iar temperaturile vor fi mai mici, față de ieri, chiar și cu zece grade Celsius. Un fenomen periculos este poleiul. Și în București a început să fulguie și am putea avea parte de prima zăpadă așternută.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN 
Interval de valabilitate: 06 ianuarie, ora 06:00 – 06 ianuarie, ora 22:00

Fenomene vizate: intensificări ale vântului; 

În intervalul menționat, în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și în sudul Moldovei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse, îndeosebi pe litoral, rafalele vor depăși 75…80 km/h.

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vântul va continua să prezinte intensificări, temporar cu viteze de peste 70…80 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Intensificări ale vântului vor mai fi în sud-estul țării și în noaptea de luni spre marți (6/7 ianuarie) și în cursul zilei de marți (7 ianuarie), în general cu viteze de 40…50 km/h, iar pe litoral rafalele vor depăși 55…60 km/h. 

Informeaza www.realitatea.net