Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar putea juca un rol relevant în prevenirea şi reducerea simptomelor depresiei în rândul persoanelor de vârstă mijlocie şi avansată, transmite marţi EFE.

Cercetarea, publicată recent în jurnalul internaţional Translational Psychiatry, a folosit date dintr-un studiu în curs care colectează informaţii despre locuitori chinezi cu vârsta de 45 de ani şi peste.

Echipa de experţi a analizat impactul reţelelor sociale asupra sănătăţii mintale a 9.121 de persoane care, în 2018, susţineau că nu au simptome de depresie. A fost evaluat, de asemenea, în acelaşi an, efectul în cazul unui alt grup de 5.302 de persoane care au raportat că experimentau simptome depresive.

Au fost colectate date în 2018 şi în 2020, care au permis cercetătorilor să observe relaţia dintre activităţile de pe reţelele sociale şi schimbările stărilor emoţionale ale participanţilor în perioada de studiu. Analiza datelor a arătat că cei fără simptome depresive în 2018 care au folosit reţelele de socializare au avut cu 24% mai puţine şanse de a dezvolta simptome depresive în următorii doi ani, comparativ cu cei care nu au folosit aceste platforme. În ceea ce priveşte persoanele care au manifestat simptome de depresie în 2018, rezultatele sugerează că utilizarea frecventă a reţelelor sociale ar putea, de asemenea, să favorizeze o îmbunătăţire a sănătăţii lor mintale.

Potrivit datelor, în rândul persoanelor care au folosit trei sau mai multe din cele şapte activităţi pe reţelele de socializare evaluate – chat, citire de ştiri, vizionare videoclipuri, jocuri online, plăţi mobile, utilizarea aplicaţiei locale Wechat, asemănătoare WhatsApp, şi partajarea de postări pe profilul propriu”, a existat o probabilitate mai mare de a experimenta o reducere a simptomelor depresive comparativ cu cele care nu au participat la astfel de activităţi.

Cercetarea a mai evidenţiat faptul că participanţii activi pe reţelele sociale în perioada 2018 – 2020 au avut de 1,36 ori mai multe şanse de a prezenta o îmbunătăţire semnificativă a stării emoţionale.

Directoarea studiului, profesoara Qi Yanling, citată marţi de agenţia oficială Xinhua, a subliniat relevanţa acestei constatări în contextul în care societatea chineză se află într-un proces accelerat de îmbătrânire. Astfel, se estimează că în 2035 vor fi peste 400 de milioane de chinezi cu vârsta de peste 60 de ani, ceea ce va reprezenta peste 30% din totalul populaţiei.

Pentru a face faţă acestei provocări, Qi Yanling a sugerat implementarea unor strategii care să includă distribuirea de telefoane mobile subvenţionate şi pachete de date către seniori, împreună cu diseminarea de conţinut educaţional pentru sănătatea mintală prin intermediul reţelelor sociale.

Aceste măsuri ar putea avea rezultate benefice pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi persoanele cu venituri mici, locuitorii din mediul rural şi femeile cu vârstă înaintată, care ar putea experimenta o incidenţă mai mare a problemelor de sănătate mintală, a explicat Qi.

AGERPRES