Municipiul Oradea a semnat 7 din cele 10 contracte aferente achiziției în comun de echipamente medicale în cadrul unui amplu proiect pe fonduri europene.

 

Valoarea totală a proiectului este de 9,7 milioane euro, din care Primăriei Oradea îi revin 4,7 milioane euro, restul sumei revenind partenerilor de proiect.

Proiectul este implementat de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea.

Sistemul Angio CT – o premieră în România

„Printre echipamentele medicale achiziționate se numără un sistem unic în România – Sistemul Angio CT, care va funcționa în premieră la Spitalul Județean Oradea. Acest aparat este dedicat radiologiei intervenționale, dând posibilitatea medicilor ca în cazul pacientului cu AVC să intervină în timp real, izolând zona afectată a creierului și prevenind în acest fel extinderea în zonele sănătoase. Astfel, pacientul tratat cu acest aparat va putea ieși din spital pe picioarele lui, în doar câteva ore de la diagnosticare.”, a declarat primarul Florin Birta.

Acesta este un sistem hibrid folosit în radiologia intervențională vasculară și nonvasculară, compus dintr-un computer tomograf și un braț fluoroscopic cu care se pot achiziționa imagini secționale din zona de interes, combinat cu imaginile angiografice. Acestea se pot efectua în aceeași încăpere, fără ca medicii să fie nevoiți să mute pacientul. Astfel, se pot aborda patologii complexe prin intervenții minim invazive și cu timp de recuperare scurt.

Patologiile care se pot aborda cu un astfel de sistem sunt :

– Neuroradiologie: atacul ischemic acut, anevrismele cerebrale și malformațiile arterio-venoase;

– Oncologică: chemoembolizari/ablațiie tumori hepatice, renale etc;

– Patologia vasculară periferică: repermeabilizarea vasculară;

– Patologia nonvasculară: drenaje de colecții, puncţii biopsie.

Sursa: Realitatea de Bihor