Creșterea alarmantă a numărului de cazuri confirmate de COVID-19 a determinat autoritățile să recurgă la un nou val de restricții aplicabile în urma unor decizii luate în ședința de Guvern de astăzi, de la Palatul Victoria. Starea de alertă va fi, astfel, prelungită pentru 30 de zile, începând din 15 octombrie. Masca de protecție devine obligatorie în spațiile aglomerate (piețe, atații de autobuze, peroane de gări și metrouri) pentru o incidență între 1,5 și 3 la mie, iar în locurile în care se depășește indicele de 3 la mie, aceasta este obligatorie în toate spațiile publice. În plus, evenimentele vor fi interzise pentru o perioadă de 30 de zile.
„Suntem intr-un moment de cumpana, de infelxiune. Putem opri crestere numarului de cazuri, dar ca sa reusim acest obiectiv va trebui ca toate institutiile implicate in prevenirea, informare constanta si permanenta a populatiei sa fie mobilizate la maximum si sa directionam toate resuresele umane si toate actiunile, inclusiv controale, catre zone unde exista risc mai mare de raspanadire”, a afirmat Orban in timpul sedintei de Guvern.
Potrivit premierului, deciziile luate astazi vin sa completeze prevederile din HG privind stare de alerta cu cateva masuri suplimentare care au fost deja prezentat in urma intalnirii Comitetului Național pentru Situații de Urgență de ieri.
„Se instituie obligativitatea purtarii mastii in spatiile aglomerate, si aicea vorbim despre statii de autobuze, peroane si gari, in piete pentru o incidenta intre 1,5-3 la mie, iar in locurile in care se depaseste indicele de 3 la mie, CNSU propune obligativitatea purtarii mastii in toate spatiile ca masura de protectie suplimentara de protectie pentru cetateni”, a precizat seful Executivului.
In ceea ce priveste modul de functionare al restaurantelor si cafenelor, dar si al teatrelor si cinematografelor, autoritatile au decis sa aplice un model asemanator celui folosit in cazul scolilor, care presupune trei scenarii:
Scenariul 1 – cand indicele de raspandire a virusului se situeaza intre valorile de 0 -1,5 la mie – institutiile culturale-economice vor functiona la o capacitate de 50% in raport cu numarul de locuri existente, cu respectare reguli stabilite prin Ordinul comun al Ministerelor Sanatatii si de Interne;
Scenariul 2 – cand indicele de raspandire a virusului se situeaza intre 1,5-3 la mie – instituiile culturale-economice vor functiona la o capacitate redusa de 30% raportat la numarul de locuri existente;
Scenariul 3 – cand indicele este de peste 3 la mie – activitatea acestor institutii poate fi inchisa pe o perioada de maximum 14 zile si se va redeschide atunci cand indicele va coboi sub 3 la mie.