La început de an şcolar, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Clubul Lions Oradea au fost alături de copiii din Centrul de Zi Oradea, proveniţi din familii nevoiaşe, oferindu-le rechizite necesare începutului de an școlar.
Astfel, cei mai mici dintre ei au primit penare, creioane colorate, acuarele, caiete de matematică, limba română, desen, plastilină, pensule, pahar pentru pictură, iar cei mari, pe lângă acestea, au primit stilouri, truse geometrice, caiete de biologie, geografie şi muzică.
În acest fel, copiii au avut la început de an şcolar toate cele necesare studiului, aşa încât să nu se simtă marginalizaţi.
Maria Ardeleanu, şeful Centrului de Zi Oradea le-a urat copiilor mult succes în noul an şcolar, i-a îndemnat să-şi asculte dascălii şi părinţii. Totodată, ea le-a reamintit copiilor că succesul depinde în primul rând de ei.
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea salută iniţiativa Clubului Lions Oradea care se implică în numeroase proiecte destinate comunităţii locale şi care, în luna iulie a acestui an, a donat un aparat de joacă de exterior pentru copiii din creşele orădene, demonstrând încă o data, că numai împreună reuşim să dăm plus valoare comunităţii din care facem parte.
Clubul Lions Oradea a înţeles că prin gestul lor, poate oferi acestor copii speranță și încredere pentru a-i face mai optimiști și de ce nu, mai fericiți, ajutându-i să uite de neajunsurile materiale, la începutul unui nou an şcolar.
Centrul de Zi Oradea oferă copiilor de vârstă şcolară, încadraţi în învăţământul de masă, care provin din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, servicii sociale care constau în: îngrijire pe timpul zilei, acordarea a două mese pe zi, activităţi de tip after school, educaţie, recreere, socializare, activităţi privind dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi orientare şcolară.
Activităţile desfăşurate cu copiii în cadrul centrului, sunt diversificate, adaptate vârstei lor, nivelului şi potențialului lor de dezvoltare şi vin în sprijinul familiilor, prin promovarea unui model familial de îngrijire a copilului.
Începutul de an şcolar reprezintă un moment important, e şansa unui nou început.