Un deţinut aflat în Penitenciarul Oradea, arestat preventiv pentru infracţiunea de trafic cu minori, a fost găsit spânzurat cu un material textil legat de gratia geamului camerei de detenţie.
″În data de 19 aprilie, la ora 20:38, cu ocazia distribuirii tratamentului psihotrop, un deţinut custodiat de Penitenciarul Oradea, arestat preventiv pentru infracţiunea de trafic cu minori, a fost găsit spânzurat cu un material textil legat de gratia geamului camerei, de către supraveghetorul secţiei care era însoţit de asistentul medical aflat în serviciu.
S-au aplicat, de îndată, primele manevre de resuscitare. A fost apelat numărul unic de urgenţă 112, iar la 20:44, două echipaje SMURD au continuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, la ora 21:17, s-a constatat decesul″, precizează, miercuri, într-un comunicat, reprezentanţii Penitenciarului, potrivit Agerpres.
La nivelul instituţiei a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Oradea a anunţat familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză, mai arată sursa citată.
Sursa: Realitatea de Bihor