Duminică, 10 februarie a.c., în jurul orei 09.20, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Dobrești.

Ajunși la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au pătruns în casa inundată cu fum, acţionând simultan pentru căutarea şi salvarea eventualelor victime, respectiv pentru stingerea incendiului ce se manifesta într-una din cele patru încăperi ale locuinței, unde, din nefericire, au găsit corpul carbonizat al proprietarului (în vârstă de 60 de ani). Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, împiedicând propagarea acestuia la celelalte camere.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de fumat.

Pagubele materiale înregistrate au constat în aproximativ 5 metri pătrați dușumea, un pat și materiale textile.