Astăzi la rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Lucian Romașcanu, fostul ministru al Culturii care s-a aflat în centrul mai multor scandaluri de imagine. De la limbajul vulgar și până la fotografii cu baronii penali, Romașcanu s-a lăsat remarcat într-o imagine care nu ar înfățișa simbolul culturii, spun cei mai mulți critici. În iunie, candidează din partea PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean din Buzău. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce urmărești analiza care urmează.
Lucian Romașcanu a fost ministru al Culturii în Guvernul condus de Nicolae Ciucă. În mandatul său, a intrat în conflict cu sindicaliștii de la Teatrul Național care acuzau pe atunci că numirile se fac netransparent și se plângeau de salariile mici. Acum are funcția de senator și este în același timp purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat.
De altfel, în 2020 a fost suspendat din funcţia de purtător de cuvânt al partidului, după ce a folosit un limbaj extrem de vulgar în timpul unei conversații. S-a scuzat atunci, spunând că „În contextul plecărilor din partid am avut o reacție exagerată care, totuși, fiind în SPAȚIU PRIVAT și într-o CONVERSAȚIE PRIVATĂ, n-ar fi trebuit să fie făcută publică. A fost făcută publică și, în consecință, îmi prezint SCUZELE de rigoare.”
Imediat a intrat în conflict cu opoziția care a acuzat că premiile pentru elevii olimpici ar fi, de fapt, mită electorală mascată în școli. Anul trecut, a fost surprins de presă în timp ce stătea la coadă să se fotografieze alături de Mircea Cosma, baronul penal din Prahova care a scăpat ca prin urechile acului de o condamnare la 8 ani de închisoare după ce a fost cercetat pentru corupție.
Tot anul trecut, la Sinaia, a fost nevoie de intervenția poliției pentru a opri un dezmăț general al filialei de tineret a PSD. La petrecere au participat și liderii partidului, printre care și Lucian Romașcanu. De altfel, într-un videoclip dat atunci publicității se aude cum lăutarii chemați la petrecere le făceau dedicații liderilor de partid, ambii lideri fiind social-democrați de Buzău. Potrivit declarației sale de avere, Lucian Romascanu are bijuterii in valoare de 15.000 de euro si, desi castiga lunar putin peste 10.000 de lei, in 2022 a primit inapoi de la partid contributii electorale in valoare de 130.000 de lei, adica aproape venitul sau pe un an intreg.
AVEREA LUI LUCIAN ROMAȘCANU
-indemnizație de senator în valoare de 11.814 de lei lunar
-partidul i-a rambursat în 2022 130.000 de lei, bani din contribuțiile electorale
-244.352 de lei în conturi
-bijuterii în valoare de 15.000 de euro
-două terenuri
-două case
-două mașini
SURSA: declarație de avere