În data de 16.06.2019, ora 23.50, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Borș, județul Bihor, poliţiştii de frontieră au fost observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, trei persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reținute la aproximativ 200 m față de linia de frontieră și, deoarece nu vorbeau limba română, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt trei bărbaţi, cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 34 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că doreau să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tinerilor, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.