Începând de ieri, 12 august, tramvaiele vor circula în regim de probă pe noile linii dintre Depoul OTL Salca şi Calea Aradului. Totodată, circulația rutieră pe strada Atelierelor rămâne închisă până în 13 septembrie.
În etapa de probe, tramvaiele vor circula între Depoul OTL – str. Ceyrat – str. Făgărașului – Calea Aradului. Liniile de tramvai se intersectează cu carosabilul în zona străzilor Ronald Reagan, Universității (lângă Universitatea Oradea), Traian Blajovici și podul peste Peța din Calea Aradului.
Până în prezent a fost realizată calea de rulare a tramvaielor în intersecția dintre străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului și în intersecția dintre străzile Aviatorilor – Calea Aradului. Totodată, s-a montat și firul de contact în zona străzilor Calea Aradului, Făgărașului, Ceyrat și în depoul OTL.
Stadiul fizic al lucrărilor este de 65%.
În continuare se lucrează la realizarea terasamentului, montarea liniei de tramvai și a firului de contact pe strada Atelierelor, precum și de la Depoul OTL Salca până la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir. Urmează instalarea celor două stații de redresare pentru alimentarea cu energie electrică a liniilor de tramvai, precum și montarea adăposturilor pentru stații.
Obiectivul de investiții „Realizare legătură pe cele trei direcții a liniilor tramvai în intersecția între străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului și extindere linie nouă de tramvai pe traseul Calea Aradului – str. Făgărașului – str. Atelierelor (cu acces depou OTL) și legătura pe toate direcțiile cu str. D. Cantemir” este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiție 4.1 Mobilitate urbană durabilă. Finanţarea nerambursabilă este de 98% iar contribuția proprie a Primăriei Oradea este de 2%. Proiectul este implementat de Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat cu asocierea de firme SC MARI-VILA COM SRL, SC ABED NEGO COM SRL și SC AQUACONS SRL, iar ordinul de începere a fost emis data de 16.10.2018.
Sursa: Realitatea de Bihor