Traficul rutier pe autostrada Bucureşti-Constanţa, A2, se va închide timp de patru nopţi, începând cu noaptea de luni spre marţi, pentru lucrări la unul dintre pasaje, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR).

Circulaţia va fi întreruptă pe ambele sensuri, între orele 22:00 şi 5:00 dimineaţa.

Pentru execuția unor lucrări la pasajul care supratraversează A2, în zona km. 13+330, se va închide traficul rutier, pe ambele sensuri ale autostrăzii, astfel:
 
– 16.05.2022 – ora 22:00 – 17.05.2022 – ora 05:00;
– 17.05.2022 – ora 22:00 – 18.05.2022 – ora 05:00;
– 18.05.2022 – ora 22:00 – 19.05.2022 – ora 05:00;
– 19.05.2022 – ora 22:00 – 20.05.2022 – ora 05:00.
 
De asemenea, în perioada 20.05 – 27.05.2022, traficul pe Calea 2, Constanța – București, va fi închis în intervalul orar 22:00 -05:00. 
 
Aceste lucrări fac parte din contractul de “Proiectare și executie autostrada de Centură București km. 0+000 – km. 100+900, Lot 1 Sector 1, km. 52+070 – km. 52+770 aferent Centura Nord, Sect. 2, km. 52+770 – km. 69+000 aferent Centura Sud”. 
 
Pe perioada lucrărilor, circulația va fi deviată pe categorii de vehicule după cum urmează:
 
Pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone pe ruta:
• A2, km. 35+500, nod rutier Fundulea – DJ 402, Fundulea – DN 3 – Centura București
 
Pentru autovehiculele cu MTMA < 7,5 tone pe rutele:
• A2, km. 22+000 – DJ 100, Brănești – DN 3 – Centura București
• A2, km. 15+000 – DJ 301, Cernica – Centura București
 
Pe timpul zilei, în intervalul orar 05:00 -22:00, pe ambele căi ale autostrăzii va fi restricționată banda de urgentă, semnalizarea temporară indicând “Lucrări pe banda de urgență”.