Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, susţine că toţi primarii din România au aplicat pentru fondurile din programul Anghel Saligny, “chit că liderii lor ar fi fost împotrivă la un moment dat”, cu trimitere la edilii USR. Adrian Veştea susţine că banii din programul Anghel Saligny n-au fost alocaţi pe criterii politice.
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă programul Anghel Saligny e unul oportun.
“Este un program oportun, fiindcă sunt situaţii în care nu există fonduri suficiente pentru a elimina aceste inechităţi între anumite comunităţi. Ne dorim cu toţii să aducem fiecare comunitate la un anumit standard şi nu o puteam face decât prin această resursă financiară pe care, evident în urma unor plafoane stabilite, o punem pentru toate localităţile din România. Din cele 3.228 de unităţi administrativ-teritoriale, toţi primarii au aplicat pentru acest program, chit că liderii lor ar fi fost împotrivă la un anumit moment”, a spus Adrian Veştea la Prima TV.
Întrebat dacă şi primarii USR au aplicat pentru banii din Anghel Saligny, ministrul Dezvoltării a răspuns: “Absolut. Şi mi se pare normal. Este o resursă pe care tu trebuie să o accesezi fiindcă comunitatea are astfel de aşteptări. Practic, sunt programe care vin în sprijinul infrastructurii, atât în zona urbană, cât şi în zona rurală. Toată acesta infuzie de capital care va fi implementată pe parcursul a cinci ani de zile este o resursă care va duce la un nivel foarte ridicat viaţa fiecărui locuitor al României”.
Adrian Veştea susţine că fondurile din programul Anghel Saligny n-au fost alocate în funcţie de culoarea politică a primarilor.
“Banii nu s-au alocat pe niciun fel de criteriu politic. Au fost criterii care ţineau de numărul de locuitori, de suprafaţa pe care se întindea localitatea respectivă. De asemenea, apa şi canalizarea au avut prioritate înainte asfaltului. Este o procedură care a permis tuturor unităţilor administrativ- teritoriale să poată să primească această resursă”, a conchis Adrian Veştea.
În 6 septembrie 2021, miniştrii USR şi-au dat demisia din Guvern, după ce premierul de la acea vreme, Florin Cîţu, l-a dat afară din Executiv pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, care nu avizase ordonanţa de urgenţă pentru programul Anghel Saligny, dedicat investiţiilor locale
Sursa: Realitatea Din PNL