Doi tineri, de 17 și 18 ani, ambii din Marghita, au fost reținuți joi de polițiști, pentru tâlhărie calificată și furt calificat, după ce l-au jefuit pe un bărbat din localitatea Cheț, dar și a unui furt comis luna trecută.

 

Potrivit IPJ Bihor, polițiștii îi bănuiesc pe cei doi tineri, că, miercuri, 26 aprilie, în intervalul orar 00.30 – 01.00, ar fi pătruns prin efracție în locuința unui bărbat de 68 de ani, din localitatea Cheț, l-ar fi imobilizat și i-ar fi sustras 150 de lei, un telefon mobil și un portmoneu cu diverse documente.

În urma agresiunii, bărbatul de 68 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 3 și 4 zile de îngrijiri medicale.

„Totodată, cei doi sunt bănuiți de polițiștii din Marghita, că, la 14 martie, în intervalul orar 03.00 – 04.00, ar fi pătruns prin pătruns prin efracție în subsolul unui imobil din localitatea Cheț și ar fi sustras o orgă, un sintetizator și două boxe, cauzând un prejudiciu de 2.600 de lei, recuperat integral de polițiștii bihoreni.

Joi, 27 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita i-au prezentat pe cei doi tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Marghita, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita a admis propunerea procurorului și a emis pe numele fiecăruia câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a precizat Alin Laza, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 

Sursa: Realitatea de Bihor