Jucătoarea de tenis Simona Halep a confirmat prezenţa la turneul Transylvania Open (WTA 250) care va avea loc în perioada 1-9 februarie 2025, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

”Simona Halep, cea mai iubită jucătoare de tenis a României din toate timpurile, a confirmat prezenţa sa la Transylvania Open WTA 250, care se va desfăşura între 1 şi 9 februarie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. Simona Halep, un simbol al sportului românesc şi una dintre cele mai apreciate jucătoare din circuitul WTA, a anunţat cu entuziasm că va participa la ediţia de anul viitor”, au transmis organizatorii.

„Salutare dragilor! Cu mare bucurie vă anunţ că o să joc la Transylvania Open, în perioada 1-9 februarie 2025. Abia aştept să ne revedem în Cluj-Napoca, la BTarena, şi vă aştept pe toţi în sală. Va fi magic!”, a afirmat Halep, într-o scurtă înregistrare video.

 

Fanii tenisului o vor putea urmări pe Simona Halep în acţiune la Cluj-Napoca, după ce, din cauza restricţiilor pandemice, nu au putut fi prezenţi la prima ediţie a Transylvania Open din 2021. Atunci, Simona a ajuns în finala jucată cu Anett Kontaveit.

Pe lângă prezenţa Simonei Halep, alte jucătoare române de top, precum Ana Bogdan, finalista ultimei ediţii a turneului, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, au confirmat participarea la Transylvania Open 2025.

„Este nemaipomenit că Simona Halep va reveni la Transylvania Open! Alături de Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, avem o listă impresionantă de jucătoare care vor face ca Transylvania Open 2025 să fie unul dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive din România!”, a precizat directorul Transylvania Open WTA 250, Patrick Ciorcilă.

Biletele ”early bird” pentru Transylvania Open 2025 vor fi disponibile începând de miercuri 2 octombrie, ora 14:00, şi pot fi achiziţionate online, de pe site-ul oficial transylvaniaopen.ro. O noutate pentru această ediţie este introducerea biletelor ”Half-Day”, pentru sesiunile de seară, disponibile de luni până joi, începând cu ora 17:00. Această iniţiativă le permite fanilor care nu pot participa întreaga zi să se bucure de meciurile de seară.

Preţurile pentru biletele ”early bird” sunt accesibile, începând de la 45 de lei pentru biletele ”Full-Day” în primele zile ale turneului, şi 35 de lei pentru biletele ”Half-Day”. Pentru meciurile din sferturi, semifinale şi finala turneului, care vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, vor fi disponibile doar bilete ”Full-Day”, preţurile speciale ajungând până la 145 de lei pentru finala din 9 februarie.

Ca şi în anii precedenţi, accesul în zilele de calificări va fi gratuit, însă este necesar un bilet cu valoare zero, care poate fi obţinut de pe site-ul oficial al turneului, în luna ianuarie a anului viitor.

Cea mai recentă ediţie a turneului Transylvania Open a avut loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 3 şi 11 februarie, câştigătoarea trofeului fiind jucătoarea cehă Karolina Pliskova, fost lider mondial, după o finala cu Ana Bogdan. Meciurile s-au jucat indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate.

Transylvania Open fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250.

AGERPRES