Viceprimarul Florin Birta și directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, au susținut azi, 16 octombrie, o conferință de presă în care au explicat principalele modificări ale impozitelor, taxelor și tarifelor propuse pentru anul 2020, aflate în dezbatere publică.

Indexarea impozitelor cu indicele de inflație, prevăzută de Codul Fiscal

În deschiderea conferinței de presă, viceprimarul Florin Birta a spus: „Săptămâna trecută, vineri, a fost lansată dezbaterea publică propunerea privind taxele și impozitele pe anul 2020. După lansarea acestor propuneri au apărut tot felul de discuții precum Primăria Oradea ar vrea să crească din nou taxele și impozitele pentru locuitorii municipiului Oradea. Doresc să precizez că Primăria Oradea este obligată prin Codul Fiscal să indexeze anual impozitele cu indicele de inflație comunicat de Ministerul Finanțelor; mai mult, această obligație nu o are doar Primăria Oradea, ci o au toate celelalte autorități centrale din toate localitățile țării noastre. Rata inflației pe anul 2018 a fost comunicată ca fiind 4,6%. Ce putem să facem noi aici dacă măsurile guvernamentale din ultima vreme au dus la o rată a inflației de 4,6 % decât să ne supunem regulilor codului fiscal și să aplicăm această indexare. Am fi dorit și noi ca în anul 2018 rata inflației să fie cât mai mică sau chiar negativă ca să nu indexăm aceste impozite, dar această sumă ne-a fost comunicată și cu această indexare va trebui să mergem mai departe.”

Comparativ, această creștere de 4,6% înseamnă, conform spuselor viceprimarului, aproximativ 10 lei la un apartament de 2 camere, aproximativ 12 lei la un apartament cu 3 camere, 27 lei la un apartament cu 4 camere, iar la o mașină de 1600 cmc înseamnă o creștere de 4 lei a impozitului actual.

„Important este de știut că nu toate impozitele se indexează; sunt câteva tipuri de impozite, cum ar fi impozitul pe clădiri persoane fizice nerezidențiale și impozitul pe clădiri persoane juridice rezidențiale și nerezidențiale care sunt calculate pe baza raportului de evaluare și au o cotă de impozite stabilită care nu se măresc și rămân la cotele stabilite în trecut”, a menționat viceprimarul.

Impozit majorat cu 50% pentru imobile neracordate la rețele

Viceprimarul a făcut precizări și cu privire la majorarea impozitului cu 50% pentru imobilele care nu sunt racordate la reţelele de termoficare şi gaz, deşi operatorii de utilităţi le-au adus reţelele la limita proprietăţii.

Conform proiectului propus, vor fi suprataxaţi orădenii care se încălzesc cu combustibil solid sau lichid ori cu ajutorul unor instalaţii pe lemne şi derivate, dar vor fi scutiţi de supraimpozitare proprietarii imobilelor încălzite cu instalaţii pe bază de energie electrică, gaz lichefiat şi alte soluţii cu grad redus de poluare.

„Anul trecut Primăria Oradea a preluat întreaga documentație aferentă contractului de concesiune a serviciului public privind distribuția gazelor naturale în municipiul Oradea de la Ministerul Economiei, este un contract de concesiune semnat în jurul anului 2004 pe un termen de 49 de ani, noi preluând acum diferența de contract. Dorim prin această măsură să obligăm pe cei care locuiesc în zonele în care sunt introduse rețelele de gaz sau de termoficare și nu sunt branșați la aceste rețele să facă toate demersurile să fie racordați la aceste rețele. Vor fi scutite de această mărire cei care utilizează soluții alternative care nu poluează. Considerăm că nu este normal să stăm în zona centrală de exemplu, unde să existe rețele de utilități, iar cetățenii să utilizeze soluții de încălzire care poluează”, a menționat Florin Birta.

Cresc taxele de urgență

Celelalte modificări propuse taxelor și impozitelor pe anul 2020 au fost prezentate de către directorul economic Eduard Florea.

La începutul prezentării, Eduard Florea a menționat că „Legea Codului fiscal este legea fundamentală pentru funcționarea noastră, iar codul fiscal a fost un cod reformator, care crește capacitatea de autofinanțare. Municipalitatea este obligată să supravegheze fenomenele economice pentru a dirija, a corecta sau a stimula anumite fenomene”.

Directorul economic a anunțat că Primăria intenționează majorarea taxelor pentru eliberarea diferitelor documente în regim de urgenţă. Astfel, taxa de urgenţă pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală se va majora de la 25 lei la 30 lei şi vor fi introduse două taxe noi, de câte 10 lei, pentru completarea pe loc de către funcţionarii municipalităţii a declaraţiei de atestare fiscală, respectiv pentru cheltuielile provocate de operaţiunile de executare silită.

Totodată, vor creşte şi sumele datorate pentru serviciile prestate „de urgenţă” de Instituţia Arhitectului Şef. Taxa pentru eliberarea de urgenţă a Certificatului de Urbanism (în 2 zile), a Autorizaţiei de Construire (în 5 zile) ori a Autorizaţiei de Luare în Folosinţă (în 5 zile) va creşte de la 150 lei 200 lei şi vor fi introduse taxe noi, de câte 100 lei, pentru eliberarea de urgenţă a Certificatului de Atestare şi a diverselor adeverinţe produse în Instituția Arhitectului Șef.

În plus, municipalitatea intenționează majorarea de la 120 lei la 500 lei a taxei pentru analiza în CMUAT a construcţiilor ilegale şi supraimpozitarea cu 50% a clădirilor fără acte, până la intrarea în legalitate.

Ca element de noutate față de anii anteriori, la solicitarea cetățenilor și pentru a face linişte în oraş pe timpul nopţii, municipalitatea a eliminat pragul minim al amenzii aplicate celor care organizează jocuri de artificii neautorizate la nunţi sau diferite evenimente şi a păstrat doar pragul maxim de 2.500 lei.

Primăria vrea să oblige patronii sălilor de evenimente să le ceară clienţilor chitanţa din care să rezulte că şi-au achitat taxa, iar dacă aceasta nu există să anunţe Poliţia Locală, sub ameninţarea retragerii autorizaţiei de funcţionare. Directorul economic a anunțat că au avut diferite întâlniri cu organizatorii sălilor de evenimente care s-au arătat deschiși la această propunere.

O altă noutate este că orădenii care nu deţin contract de salubritate ar putea datora o taxă specială majorată de la 14 lei la 20 lei pe persoană pe lună, iar proprietarii care nu îşi curăţă spaţiul verde dintre casă şi drum vor fi salubrizați de către o firmă de profil, după care vor fi taxaţi cu 0,7 lei pe metru pătrat.

În ceea ce privește celelalte taxe care urmează să fie majorate, directorul a anunțat că, începând de anul viitor, taxa pentru vizitarea unor expoziţii se va majora de la 5 lei la 10 lei pentru un adult şi de la 3 lei la 5 lei pentru un copil, iar conducerea Muzeului Oraşului vrea să îşi dezvolte noi surse de venituri, fapt pentru care ar putea fi instituită o taxă de 2.500 lei plus TVA pentru organizarea de evenimente private în spaţiile muzeale din Cetate cu supraveghere din partea angajaţilor instituţiei şi o taxă de 1.000 lei plus TVA pentru cele organizate fără concursul acestora.

Legat de aceste măsuri și necesitatea lor, directorul economic a declarat: „Este nevoie de a colecta fonduri suplimentare, sunt atâtea situații legislative care ne-au sărăcit, doar cinci măsuri din acest an au făcut ca bugetul local să aibă o pierdere de 25 milioane de lei.”

Totodată, directorul economic a menționat că întâlnirea cu mediul de afaceri a avut loc în 11 octombrie, respectiv 15 octombrie, în timp ce perioada stabilită pentru procedura de dezbatere publică este de 30 zile lucrătoare, până la data de 22 noiembrie 2019, propunerile și sugestiile fiind așteptate până în data de 31 octombrie.

Proiectele de acte normative supuse dezbaterii publice pot fi consultate:

– pe site-ul Primăriei Municipiului Oradea – www.oradea.ro

– la sediul Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1

Transmiterea propunerilor, sugestiilor și opiniilor se poate face:

– prin email pe adresa: [email protected]

– prin fax la nr. 0259/437.544

– prin poștă pe adresa Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1

– depuse la Centrul de relații cu publicul – Primăria Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1.