Tarom a anunțat că va introduce noi rute interne, care să susțină repornirea turismului românesc. Zborurile vor avea ca destinație Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, de unde turiștii pot ajunge rapid în stațiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării.
“Românii din vestul țării vor putea ajunge pe litoral în mai puțin de o oră. Aviația și domeniul hoteluri, restaurante, catering, două sectoare ale economiei afectate în urma restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, vor putea limita efectele acestei crizei printr-un plan comun de acțiune”, a precizat conducerea companiei.
Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari orașe de litoral vine în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Prefectura Constanța, Primăriile Oradea, Timișoara și Cluj-Napoca, împreună cu Tarom, în contextul în care se estimează că cei mai mulți dintre români vor alege, în acest an, să își petreacă vacanța de vară în țară.
Conform statisticilor elaborate de către asociațiile de promovare a turismului se preconizează ca doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu, vor aleage destinații externe.
„Dacă distanța de la Timișoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în nouă ore, cu avionul, același drum, durează doar o oră, în condițiile de siguranță incomparabile. Mulți români așteptau introducerea acestor rute și sunt convins că, având această facilitate, vor redescoperi România și vom contribui la susținerea turismului autohton”, a declarat George Barbu, director general al Tarom.
Zborurile vor fi operate cu respectarea măsurilor de protecție, astfel încât să fie eliminat orice risc, iar orarul zborurilor și tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp.