Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, au vorbit, luni, despre defrișările ilegale din România și despre sistemul SUMAL 2.0.
“În ceea ce priveşte exploatarea pădurilor, Inspectorul Pădurii a devenit principalul element care oferă această posibilitate oricărui cetăţean să verifice orice transport, în orice oră în orice loc din ţară. În urma acestor verificări care sunt de peste 6,8 milioane la nivel 2021, adică peste 6,8 milioane interogări în sistemul Inspectorul Pădurii, au fost înregistrate aproape 5.000 de apeluri la 112, în urma acestor apeluri s-au verifica transporturile mult mai riguros, s-au verificat camioanele, numărul de înmatriculare şi de fiecare dată când s-a constatat o ilegalitate acele mijloace de transport au fost oprite şi s-au întocmit documentele pentru tragerea la răspundere a acestor persoane”, a declarat ministrul Mediului, luni, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că nu SUMAL 2 a dus la majorarea preţurilor masei lemnoase în ţara noastră.
“În SUMAL ocol silvic avem peste 15.000 de utilizatori, avem peste 70.000 de persoane care folosesc Sumal 2. Este probabil cel mai mare sistem informatic din ţară. Ne oferă informaţii şi cu privire la cantitatea de masă lemnoasă exploatată în România şi în timp real. Trebuie să respingem toate acuzele la adresa SUMal 2, care spun că SUMal 2 a condus la majorarea preţurilor din România. Nu Sumal 2 a majorat preţurile masei lemnoase din România, ci situaţia din piaţă, situaţia internaţională. Sunt de acord cu cei care spun că SUMAL 2 a redus considerabil marjă de manevră pentru cei care transportau ilegal şi în mod automat lemnul legal probabil că e mai scump, dar legalizarea activităţii este obiectivul nostru primordial”, a explicat Tánczos Barna.
El a mai afirmat că va fi interzisă pe timp de noapte exploatarea masei lemnoase.
“SUMAL 2 va mai suferi modificări şi vom dezvolta SUMAL 2 pentru a avea o rigurozitate şi mai mare, implementăm noi funcţionalităţi, care sunt în curs de dezvoltare la STS. Vom interzice pe timp de noapte exploatarea masei lemnoase din păduri astfel încât să reducem şi mai mult riscul de a avea exploatări ilegale din păduri în acelaşi timp vom automatiza verificările la nivel de 20 de metri cubi transport prin persoane fizice pentru că de la 20 de metri cubi în sus toţi transportatorii sunt transportatori autorizaţi”, a mai declarat ministrul Mediului.
Sursa: Realitatea Din UDMR