La data de 26 octombrie 2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că inculpatul a desfășurat activități de comercializare de droguri de risc, respectiv cannabis către diverşi consumatori și către alți dealeri de pe raza municipiului Oradea, oraşului Aledş şi comunei Vadu Crişului din județul Bihor, la preţuri care variază în funcţie de cantitatea achiziţionată, respectiv 35-60 lei/gram.

La data de 26.10.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, după ce a primit o sumă de bani, reprezentând contravaloarea unei cantități de 100 de grame de cannabis, vândută anterior și, în același timp, a încercat să valorifice alte 105 grame de cannabis.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat și o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate 517 grame de cannabis, o instalație artizanală de cultivare și uscare a cannabisului indoor, un aparat de mărunțit, un cântar de mare precizie, mai multe semințe de cannabis, precum și suma de 18.200 de lei.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor