Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive.

Sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 20.00, pe drumul comunal 184 în localitatea bihoreană Peștere, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bihor