Un tânăr bănuit că ar fi tâlhărit trei femei pe străzile din Oradea, depistat și reținut de polițiștii orădeni.
Luni, 11 aprilie, în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 17 ani, din comuna Ciumeghiu, județul Bihor, domiciliat fără forme legale în comuna bihoreană Gepiu, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată (două fapte) și tâlhărie (o faptă).
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în cursul dimineții de luni, 11 aprilie, în jurul orei 08.50, în timp ce o femeie de 59 de ani, din Oradea, se afla pe strada Blaise Pascal din Oradea, ar fi deposedat-o, prin smulgere, de o poșetă și o plasă pe care aceasta le ținea în mână, iar apoi a fugit. Tânărul este bănuit că ar fi abandonat bunurile astfel sustrase pe strada Moldovei, când a fost surprins de un martor, pe care l-ar fi amenințat cu un cuțit pentru a-și asigura scăparea.
În acest caz valoarea prejudiciului cauzat este de 110 lei și a fost recuperat integral.
Același tânăr este bănuit că, luni, 11 aprilie, în intervalul orar 13.15 – 13.20, ar fi acostat o altă femeie, de 79 de ani, din Oradea, în timp ce se deplasa prin pasajul subteran de pe B-dul Dacia din Oradea și, prin smulgere, ar fi deposedat-o de o plasă care conținea diverse bunuri alimentare și un portmoneu cu bani, provocându-i un prejudiciu de 70 de lei, recuperat de polițiștii orădeni.
De asemenea, acesta este bănuit că în jurul orei 14.00, în timp ce o femeie de 70 de ani, din Oradea, se afla pe strada Italiană din Oradea, ar fi urmărit-o până când aceasta a intrat în scara unui bloc, ar fi amenințat-o cu un cuțit, prin aceea că i-ar fi pus lama cuțitului la gât,iar apoi i-ar fi smuls portmoneul cu bani, cauzându-i un prejudiciu de 100 de lei, recuperat de polițiștii orădeni de la cel în cauză. Din fericire, septuagenara nu a suferit leziuni fizice în urma agresiunii.
Marți, 12 aprilie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea îl vor prezenta pe tânărul de 17 ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale față de acesta.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Sursa: Realitatea de Bihor