Sucevean dat în urmărire internaţională pentru viol, prins de poliţiştii bihoreni

Sucevean dat în urmărire internaţională pentru viol, prins de poliţiştii bihoreni
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Bihorene
Urmărit internațional, căutat de autorităţile italiene pentru viol, depistat de poliţiştii bihoreni de la urmăriri.
Joi, 1 iulie, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 41 de ani, din comuna Dărmănești, județul Suceava, urmărit internațional.
Autoritățile judiciare italiene au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de viol, pe teritoriul Italiei.
Schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.
Poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au prezentat pe aceasta unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Bihorene, iar vineri, 2 iulie, a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea.
Magistrații Curții de Apel Oradea au emis pe numele său un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 09:54 - Sărbătoare 4 aprilie. Sâmbăta lui Lazăr: ultima zi de pomenire a morților înainte de Paște.
- 09:50 - Curățenia de primăvară în timp record: Cum să ai o casă lună înainte de Paște în doar 3 ore
- 09:21 - Kievul, sub presiune: Zelenski cere vot rapid pentru a evita blocajul financiar
- 09:16 - Război în Orientul Mijlociu. Noi tensiuni regionale: Iranul intensifică măsurile împotriva opoziției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











