O echipă de masteranzi reprezentând Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a obținut un rezultat excepțional, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului concursului global de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada și obținând astfel primul premiu I din istoria facultății la un concurs internațional de studii de caz din domeniul științelor economice.
Echipa clujeană formată din Borsos András (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1), Deák Péter (Managementul Afacerilor, master, anul 2), Kelemen Kincső (Managementul Afacerilor, master, anul 2) și Sata Bálint (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1) a avut o performanță excelentă în runda preliminară globală, calificându-se în finala de top 10 a competiției, câștigând astfel dreptul de a rezolva un nou studiu de caz în 24 de ore în finala competiției din Canada.
Finala competiției denumite „EnergyBowl Case Competition 2021” a avut loc în perioada 17-18 februarie 2021, în cadrul evenimentului „10th Annual Alberta Student Energy Conference” organizat de University of Calgary din Canada. În runda finală, echipa clujeană a concurat cu echipe studențești reprezentând universități de prestigiu cu profil economic din Canada, China, India, Italia, Liban, Marea Britanie, Mexic, Olanda și Peru. Echipele finaliste au avut ca temă elaborarea unei strategii de reducere a emisiilor de substanțe poluante pentru compania petrolieră canadiană Cenovus, demonstrând sustenabilitatea economică și ecologică a soluțiilor propuse.
Soluțiile au fost prezentate în format online unui juriu compus din reprezentanții companiei și specialiști ai celor mai importante companii internaționale de consultanță în afaceri.
Pe baza deciziei juriului, victoria concursului global din 2021 a fost adjudecată de către echipa „Synergy Consulting”, reprezentând UBB, care a câștigat astfel premiul în valoare de 2.000 de dolari, precum și dreptul de a prezenta soluțiile în fața top managementului companiei Cenovus.
Echipa clujeană a fost pregătită de prof. dr. Szász Levente, conf.dr. Györfy Lehel-Zoltán și lect.dr. Rácz Béla-Gergely.
Sursa: Realitatea de Cluj