VIKTOR ORBAN: ROMÂNIA ȘI BULGARIA SE POT ALĂTURA PE DEPLIN SPAȚIULUI SCHENGEN

VIKTOR ORBAN: ROMÂNIA ŞI BULGARIA SE POT ALĂTURA PE DEPLIN SPAŢIULUI SCHENGEN
„Este de așteptat ca întâlnirea să se încheie cu semnarea unei declarații comune”.
Austria ar putea ridica în curând veto-ul prin care împiedică aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen, potrivit EFE.
Premierul Ungariei Viktor Orban a declarat vineri, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, că România, Bulgaria, Ungaria și Austria au convenit „să muncească necontenit” pentru ca de la 1 ianuarie 2025 România și Bulgaria să adere la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre.
În acest context, premierul Marcel Ciolacu se află într-o vizită de lucru la Budapesta și a avut o întrevedere cu omologul său ungar.
„Azi dimineață au avut și au loc, în continuare, negocieri, discuții importante între miniștrii de interne ai României, Bulgariei, Ungariei și Austriei. Motivul este binecunoscut de noi toți și acest motiv este extinderea Spațiului Schengen, extinderea asupra României și Bulgariei. Ungaria este președintele actual al Consiliului UE și, când m-am întâlnit cu domnul premier, ultima dată, la București, am convenit asupra faptului că președinția ungară trebuie folosită pentru ca să urgentăm procesul de aderare a României la Spațiul Schengen.
Atunci i-am și promis domnului premier acest lucru. Întotdeauna am crezut că situația actuală este injustă față de România. Eu am văzut în anii anteriori toate eforturile pe care le-au făcut guvernele din România și am mai văzut că, de o vreme încoace, România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru ca să devină țară membră a Spațiului Schengen”, a precizat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale, la finalul întrevederii avute, la Budapesta, cu premierul Marcel Ciolacu.
Viktor Orban: S-a convenit intrarea României și Bulgariei în Schengen
Miniștri de interne ale celor trei state vor discuta vineri la Budapesta, într-o întâlnire de lucru organizată de prețedinția ungară a Consiliului Uniunii Europene și se va concentra pe progresele înregistrate de București și Sofia în controlul frontierelor și reducerea imigrației ilegale.
„Vedem că aceste eforturi dau roade”, a declarat joi ministrul de interne austriac, conservatorul Gerhard Karner, agenției de presă APA.
România și Bulgaria au aderat parțial la spațiul Schengen de liberă circulație a persoanelor și a mărfurilor doar pe calea aerului și pe mare, la 31 martie 2024.
Austria a blocat aderarea celor două state la Schegen, deși Comisia Europeană și Parlamentul European dau asigurări de ani de zile că cele două țări sunt pregătite pentru integrare deplină.
Guvernul de la Viena a susținut de-a lungul timpului că măsurile luate de România și Bulgaria de reducere a imigrației ilegale din țări terțe erau insuficiente și a cerut eforturi suplimentare.
Potrivit EFE, mai multe mass-media austriece au relatat că guvernul austriac în exercițiu, condus de conservatorul Karl Nehammer, este pe cale să renunțe la blocaj.
Și, în acest sens, reuniunea de vineri, la care vor participa miniștrii de interne Sandor Pinter (Ungaria), Gerhard Karner (Austria), Atanas Ilkov (Bulgaria) și Cătălin Predoiu (România), precum și comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, este una crucială.
„Ne-am atins obiectivul, respectiv crearea unor premise bune pentru discuția de la Budapesta”, a declarat miercuri Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat al MAI, relatând că a abordat această problemă într-o discuție în sistem de videoconferință cu Pinter.
„Este de așteptat ca întâlnirea să se încheie cu semnarea unei declarații comune”, a declarat premierul bulgar Dimităr Glavcev, citat joi de agenția de presă BTA.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























