PNL A SESIZAT BEC CU PRIVIRE LA PROIECTUL CARE AR PERMITE CANDIDATURA PREŞEDINTELUI IOHANNIS LA PARLAMENTARE

PNL A SESIZAT BEC CU PRIVIRE LA PROIECTUL CARE AR PERMITE CANDIDATURA PREŞEDINTELUI IOHANNIS LA PARLAMENTARE
Sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ
PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Potrivit PNL, sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ despre acest proiect.
În consecinţă, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea acestui proiect până când nu va primi un răspuns din partea BEC, au transmis liberalii.
Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.
"Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte", stipulează proiectul.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. ''Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate'', se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.
Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit luni în şedinţă pentru a discuta şi despre poziţia pe care social-democraţii o vor avea faţă de proiectul PNL.
AGERPRES
Citește și:
- 08:40 - Bolojan, atac virulent la adresa PSD: „Dacă provoacă o criză, PNL nu va mai fi la guvernare. Se duce într-o zonă de aroganță”
- 08:22 - Bolojan deschide ușa pentru trimiterea de militari români în Golful Persic, dar pune o condiție clară
- 08:17 - Rusia a lansat cele mai dure atacuri de la declanșarea invadării Ucrainei. Cel puțin 7 morți și 14 răniți
- 17:28 - Pakistan se oferă să medieze negocierile între SUA și Iran. JD Vance, posibil negociator-șef
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











