NOUL PARLAMENT SE REUNEȘTE, ASTĂZI, ÎN ȘEDINȚĂ

NOUL PARLAMENT SE REUNEȘTE, ASTĂZI, ÎN ȘEDINȚĂ
În aceste prime reuniuni nu pot avea loc dezbateri parlamentare
Cele două Camere ale noului Parlament, ales în urma scrutinului din 1 decembrie, se întrunesc, vineri, de la ora 14,00, în ședințe separate de deschidere a legislaturii 2024 - 2028, la convocarea președintelui Klaus Iohannis.
Ședințele vor fi prezidate de deputatul, respectiv senatorul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate, în calitate de președinte senior, asistat de cei mai tineri patru deputați sau senatori, în calitate de secretari. În cazul în care doi sau mai mulți deputați sau senatori au exercitat același număr de mandate parlamentare, cel mai în vârstă dintre aceștia va conduce lucrările.
În aceste prime reuniuni nu pot avea loc dezbateri parlamentare, constituindu-se comisiile de validare compuse din 30 de deputați, respectiv 15 senatori, conform configurației politice a fiecăreia dintre Camere.
Aceste comisii vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor legii electorale și vor întocmi rapoartele de validare.
Potrivit Regulamentului Senatului, Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui senator în cazul în care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea dispozițiilor legii electorale privind candidatura sau obținerea mandatului, precum și în cazul în care există o hotărâre definitivă și irevocabilă privind săvârșirea de către senatorul în cauză a unei infracțiuni legate de derularea procesului electoral.
Audierea senatorilor pentru care s-a propus invalidarea alegerii este obligatorie atât în cadrul Comisiei de validare, cât și în plenul Senatului, scrie agerpres.ro. În fața Comisiei de validare cel în cauză își poate alege un apărător dintre membrii Senatului sau poate fi asistat de un avocat cu drept de a pune concluzii la Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, conform Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor constituționale și legale privind condițiile de eligibilitate și/sau în cazul în care constată că există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, pentru săvârșirea de către respectivul deputat a unei infracțiuni legate de derularea procesului electoral.
În cazul deputaților pentru care a fost propusă invalidarea mandatului, Camera Deputaților dezbate și se pronunță prin vot pentru fiecare caz în parte.
Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majorității deputaților sau senatorilor prezenți.
Ulterior, deputații și senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul.
Camera Deputaților și, respectiv, Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputați sau a trei pătrimi din cele ale senatorilor și după depunerea jurământului de către aceștia. Parlamentarii care refuză depunerea jurământului sunt considerați invalidați.
După constituirea legală a Camerei Deputaților și Senatului, se aleg președinții celor două foruri legislative și ceilalți membri ai Birourilor permanente - vicepreședinții, secretarii și chestorii. De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare și se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configurației politice a fiecărei Camere.
Alegerea președintelui Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales președinte al forului legislativ candidatul care a întrunit votul majorității deputaților, respectiv senatorilor prezenți.
Biroul permanent al Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică, listele urmând să fie supuse la vot secret cu bile.
În urma scrutinului din 1 decembrie, au fost aleși în total 465 de parlamentari - 331 de deputați și 134 de senatori, conform listelor transmise de Biroul Electoral Central.
PSD deține 122 de mandate (36 la Senat și 86 la Camera Deputaților), AUR - 91 de mandate (28 la Senat și 63 la Camera Deputaților); PNL - 71 de mandate (22 la Senat și 49 la Camera Deputaților); USR - 59 de mandate (19 la Senat și 40 la Camera Deputaților); Partidul S.O.S. România - 40 de mandate (12 la Senat și 28 la Camera Deputaților); UDMR - 32 de mandate (10 la Senat și 22 la Camera Deputaților); Partidul Oamenilor Tineri (POT) - 31 de mandate (7 la Senat și 24 la Camera Deputaților).
De asemenea, 19 mandate de deputat au fost atribuite reprezentanților minorităților naționale.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

























