Vladimir Putin a transmis că războiul din Ucraina a căpătat un „caracter mondial”
Președintele rus Vladimir Putin a transmis că războiul din Ucraina a căpătat un „caracter mondial”.
Consiliul NATO-Ucraina, creat anul trecut pentru a facilita dialogul dintre Kiev și Alianța Nord-Atlantică, se reunește la Bruxelles, marți, 26 noiembrie, la cererea Kievului, după ce Rusia a lansat o rachetă balistică experimentală asupra teritoriului ucrainean.
Ucraina a fost lovită joi cu o rachetă balistică cu rază medie de acțiune de ultimă generație, fără încărcătură nucleară, și a promis că va intensifica acest gen de atacuri în cazul în care Kievul va continua să folosească rachete occidentale pentru a-i lovi teritoriul.
De asemenea, președintele rus Vladimir Putin a amenințat că va lovi țările care le furnizează astfel de arme ucrainenilor, spunând că războiul din Ucraina a căpătat un „caracter mondial”.
Statele Unite ale Americii au declarat la sfârșitul săptămânii trecute că se așteaptă ca miile de soldați nord-coreeni staționați în Rusia să lupte „în curând” cu forțele ucrainene.
Diplomații NATO, precauți
A doua zi după lansarea acestei noi arme experimentale ruse, Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să îi furnizeze noi sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generație, deși Moscova a dat asigurări că aceste rachete, numite „Oreșnik”, sunt imposibil de interceptat.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, a insistat că Ucraina așteaptă decizii „concrete” împotriva Rusiei, potrivit Agerpres.
Un oficial NATO a declarat că reuniunea Consiliului va reprezenta o ocazie de a discuta „situația actuală din Ucraina și va include informări de la oficialii ucraineni prin videoconferință”.
Totuși, diplomații NATO au fost precauți cu privire la rezultatele așteptate de la această întâlnire. Ambasadorii ar urma să reafirme că această nouă armă rusească nu îi va împiedica'să continue să sprijine Ucraina, potrivit unuia dintre ei.
Această situație tensionată survine în momentul în care europenii se tem de o eventuală încetare a sprijinului militar american pentru Ucraina odată cu întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, și de încheierea unui acord de pace în detrimentul Kievului.
„Nu pot să-mi imaginez că ar fi în interesul Statelor Unite să-i permită lui Putin să iasă învingător din aceste negocieri”, a declarat luni șeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles.