Actualitate· 1 min citire

Ziua Imnului Național sărbătorită la Oradea

DSC08700

DSC08700

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 29 iul. 2019, 13:40

Cu ocazia Zilei Imnului Național al României, Primăria municipiului Oradea și Prefectura Bihor au organizat pe platoul din fața Primăriei Oradea o ceremonie militară. După prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv, Imnul Național a fost interpretat de către solista vocală Bianca Diana Popa și quartetul Espressione.

În cadrul evenimentului, preotul militar al garnizoanei, Mircea Ioniță, a rostit o rugăciune și o binecuvântare pentru poporul român, după care profesorul universitar dr. Mircea Brie a vorbit despre semnificația evenimentului și simbolistica versurilor imnului național.

O alocuțiune despre semnificația evenimentului a fost rostită și de către prefectul județului Bihor Ioan Mihaiu.

Din partea Primăriei Oradea și a Consiliului Local a participat viceprimarul Florin Birta, alături de reprezentanți ai altor instituții locale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate