Vladimir Putin a cerut activarea arsenalului nuclear

Vladimir Putin a cerut activarea arsenalului nuclear
Potrivit informațiilor publice, Moscova deține 4.310 focoase nucleare
Președintele Vladimir Putin a ordonat Armatei ruse, duminică, să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară. Potrivit surselor consultate de Realitatea Plus, forța de descurajare nucleară reprezintă arsenalul nuclear.
Analistului Radu Carp a declarat, la Realitatea Plus, că anunțul lui Putin nu este întâmplător, el fiind făcut chiar în ziua în care în Belarus s-a desfășurat un referendum care ar urma să permită prezența arsenalului nuclear pe teritoriul statului condus de Aleksnadr Lukașenko.
"Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă", a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat.
"După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică - mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră", a declarat Putin.
Potrivit informațiilor publice, Moscova deține 4.310 focoase nucleare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














